TomTix.ro TomTix.ro

Friday, 20 February 2015, 19:30

București, România

HARTA SĂLII

Evenimentul s-a încheiat.

“ Protagonista scrisorilor este însă inima, în toate ipostazele ei: inima de tată, inima de îndrăgostit, inima de discipol, cea de fiu, cea de om obișnuit, plină de griji, și chiar inima-inimă, personajul vedetă al anatoniei noastre, care se poate îmbolnăvi.”

Gabriel Liiceanu

 

Spectacolul BANCO DO TEMPO, creat și interpretat de Romulus Neagu și Tiberius Neagu, pe muzica creată live de André Cardoso, a avut premiera în 2014 la Museul Grão Vasco, în cadrul Festivalului Jardins Efémeros – Viseu, Portugal. Prin mișcare și prin relația corpurilor, se creează dialoguri despre memorie, despre gândire, despre creștere, despre dragoste și alte glume mai mult sau mai puțin serioase. Dar pentru a vorbi despre toate acestea trebuie să se danseze din toată inima. 

 

Un bărbat și un copil. Un tată și un fiu. Un fir invizibil care desenează căi și memorii pe o hartă afectivă doar de cei doi știută. O avalanșă de memorii: episoade din copilărie, casa, entuziasmul adolescenței, prima întâlnire, deziluzia imediată, bagatele cotidiene și gânduri abstracte. Au fost mereu într-o așteptare reciprocã. În ce timpuri imemorabile s-au cunoscut?

 

André  Cardoso 

A absolvit cursul de chitară clasică a Universității Aveiro, Portugalia, unde a studiat cu profesorii Josef Zshapka și Paulo Vaz de Carvalho. A participat la diverse cursuri de chitarã clasică și muzică de cameră conduse de Christhopher Lyall, Timothy Walker, Olga Prats, Beto Davesac. În ultimii ani, activează solo și în grupuri de muzică de cameră, duete, cvartete sau orchestre de chitări. Participă în diverse proiecte teatrale în calitate de actor, compozitor și interpret muzical. Este profesor de chitară clasică în cadrul Conservatório de Música de Viseu “Dr. José de Azeredo Perdigão” și face parte din proiectul muzical “A presença das formigas”, cu care a înregistrat albumele „Ciclorama” (2011) și „Pé de Vento” (2014).

www.apresencadasformigas.com

 

Romulus Neagu

Interpret, coregraf și profesor, a absolvit cursurile Liceului de Coregrafie “Floria Capsalli” din București în 1993. Ulterior, a aprofundat studiul dansului contemporan cu Christine Bastin, Karine Saporta, Thiery Bae, Dominique Bagouet, Jeremy Nelson și Joseph Nadj, între alții. A colaborat cu Opera Națională București, Compania Orion, Ventura Dance Company și Companhia Paulo Ribeiro, participând și în proiecte conduse de Benvindo Fonseca, Cláudio Hochman, John Mowat, José Wallenstein, Circolando, Madalena Victorino și Ricardo Pais. În coproducție cu diverse instituții, dezvoltă propriile proiecte, precum: “O ensaio de um Eros possível”, “A invisibilidade das pequenas percepções”, “A partir do adolescente míope” și “Alibantes”. Dezvoltând o activitate pedagogică continuă în domeniul dansului, creează diverse proiecte pentru grupuri specifice, comunități de emigranți, persoane cu deficiență, adolescenți în programe de reintegrare socială, etc. Este artist asociat în Teatro Viriato, Viseu, Portugal.

 

Tiberius Sebastian Neagu

Născut în 2004, frecventează cursurile de pian și teorie muzicală ale Conservatório Regional de Musica “Dr. José de Azeredo Perdigão”, Viseu, Portugalia. Participă la diverse concursuri de pian, pentru care primește numeroase premii. În 2012 primește din partea Primăriei Municipiului Viseu, Portugalia, premiul “Reconhecimento do Mérito Cultural”. În 2013, participă ca performer în instalația performance  “Casa”, de João Dias și Romulus Neagu, prezentată în festivalul “Jardins Efémeros”, Viseu. În 2014, participă ca interpret în producția “São Macário”, organizată de Binaural/Nodar și Teatro Viriato pentru festivalul de arte performative Viseu A….

Citeşte mai mult »

Locaţie

Sala Stere Popescu

Bvd. Marasesti, nr. 80-82, București, România

Organizator

C.N.D.B.

http://www.cndb.ro/acasa.html

021-318.86.76

Detalii Organizator

Centrul Naţional al Dansului – Bucureşti (CNDB) este singura instituţie publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii creată cu scopul de a susţine, dezvolta şi promova dansul contemporan. Statutul său de instituţie de spectacole, dar şi de finanţator al coregrafiei contemporane - rol jucat asemeni Centrului Naţional al Cinematografiei în cazul cinematografiei româneşti -, face din CNDB o instituţie vitală pentru dezvoltarea culturii coregrafice din România.