TomTix.ro TomTix.ro

Friday, 15 February 2019, 19:00

București, România

Evenimentul s-a încheiat.

N ( A U M ) texte GELLU NAUM

un spectacol cu
Oana PELLEA
şi Cristina CASIAN

scenografia Vladimir TURTURICA
lumini Ştefan VASILESCU
sunet Horia MURGU,
regia Mariana CĂMĂRĂŞAN

o producţie UNTEATRU
proiect sprijinit de
FUNDAŢIA GELLU NAUM şi Asociaţia GOONG

NAUM - UN NOU ÎNCEPUT DE DRUM

Cu bucurie și uimire că visul nostru se împlinește acum, vă aducem de veste că
N(AUM) - texte Gellu NAUM - cu Oana PELLEA și Cristina CASIAN -
UNSPECTACOL marca UNTEATRU - se întoarce acasă.

După ce Drumețul Incendiar ne-a purtat prin Londra, Stockholm și Bruselles,
după Sibiu, Timișoara, Oradea, Caracal, Piatra Neamț și Ploiești,
a venit din nou răndul să ne întoarcem în București, în sfârșit la noi acasă - la UNTEATRU.

„Un univers, o ușă spre o altă realitate, un vârtej de cunoaștere, un labirint de inițiere: întâmplarea acestui scenariu și spectacol ține de întâmplătorul obiectiv, în care mă regăsesc: chiar n-a fost nicio întâmplare - drumul la Comana, faptul că am intrat acolo și i-am văzut universul, i-am simțit tăcerile, și pe Lyggia. Fabuloasă întâlnire care parcă s-a ordonat așa cum a vrut Naum: nu există întâmplare. Seară de seară, la spectacol, sunt absolut uimită de felul în care se trag cuvintele unele pe altele. Există texte care te înnobilează ca artist. Ăsta e un astfel de text. Și de test. Senzația mea este că trebuia să mi se întămple această întâlnire. Mulțumesc domnule Naum că ne îngăduiți“.
Oana PELLEA
”Trăim într-o lume în care abandonăm cu ușurință frământările celuilalt. E un privilegiu să existi într-un univers unde drumul spre vindecare nu se face de unul singur.” - Cristina Casian
”N(AUM) este un spectacol de teatru al cărui scenariu s-a cernut din universul domnului Naum, de acolo unde alte legi guverneaza realitatea. Am tot mai puternic senzația unei călătorii, am amintirea peisajelor, gustul aerului, stranietatea și cumințenia sunetelor, am ramas cu amprenta golului și a căutării, și mai ales cu sentimentul însoțirii. Nu e doar universul naumian, e zona lucrurilor uitate, a înțelegerii pierdute, a marii căutări și a marii treceri, toate, absolut toate existând dintotdeauna în noi. ” - Mariana Cămărăşan

Iubite, iubite om !
Tu, cel care ești alături de mine!

Îți doresc un singur lucru: puterea de a mă crede, curajul de a te crede, tăria de a fi convins că nu-ți ascund nimic, că tu știi toate astea, că nu-i nimic de ”înțeles” conștient aici, că miracolul existenței noastre neîntrerupte, al exitenței noastre de mii de ani, din prima clipă, stă în acestă caldă, totală, înțelegere pierdută, înăbușită sub formele conștientului.
Dacă simți căldura inimii mele, lasă-te înduioșat, iubește-mă cu aceeași liniște, cu aceeași încredere cu care te iubesc eu, necunosscutule atât de cunoscut – și fi sigur că astfel ai intrat pe marea poartă.
Surâzi acum când înțelegi că nu am scris aceste pagini pentru ați dezvălui ceva, pentru că tu știi tot, surâzi când înţelegi că am scris numai ca să te ajut în lupta cu dublul tău, ca să fii mai aproape.

Cheia e în iubire, desigur. Simplu, pentru asta atât de greu de văzut.
Să închidem ochii atunci și să ne legăm pentru o clipă pe care aș dori-o veșnică,
cu adevăratele noastre legături

Gellu Naum

Citeşte mai mult »

Locaţie

Teatrul UNTEATRU

Str. Sfintii Apostoli nr 44, București, România

Organizator

Teatrul Unteatru

http://unteatru.ro

unteatru@gmail.com