TomTix.ro TomTix.ro

Saturday, 24 July 2021, 18:00

București, România

The event was suspended.

Maria Răducanu și Maxim Belciug. Două nume care înseamnă muzică. Fiecare strălucește cu propria-i culoare, iar împreună fac bucuria oricărui afiș. Prietenie și duioșia cântului curat, acela în care simți gust de soare și pământ, de umbre, de durere, de senin, de îngăduire și răgaz. Și, peste toate, o ireprimabilă dragoste pentru frumos.


Sâmbătă, 24 iulie 2021, de la ora 18.00, Maria Răducanu și Maxim Belciug se reîntâlnesc live după mai bine de 1 an și vin la sărbătoarea Unteatru din Grădina Casei Universitarilor cu un dar de neratat: un concert extraordinar închinat bucuriei de a fi împreună. Va fi, ca de fiecare dată când cei doi s-au regăsit în duo pe scenă, o aventură unică printre muzici, epoci și trăiri felurite, cu lacrimi dulci în murmur de chitară, cadențe andaluze, pesnii rusești, baroc italian suav și, bineînțeles, cântece de dor din vechiul București. A spus-o Euripide, cu milenii în urmă, rămâne în picioare și astăzi: ceea ce e frumos ne e mereu drag...


Căci, așa cum scria Matei Florian undeva, „Maria Răducanu ştie să cânte tristeţea mai bine ca oricine altcineva, inflexiunile ei capătă parfumul deschiderii aceleia tipic ruseşti, intensitatea vibraţiei ei pare a fi totuna cu tânguirea, la fel cum armonia chitării lui Maxim Belciug poate fi atât de desăvârşită, încât să se confunde cu simplitatea şi curăţenia". 

https://www.youtube.com/watch?v=cEEw1sGvoPo

Citeşte mai mult »

Location

Grădina Casei Universitarilor

Dionisie Lupu 46, București, România

Organizer

Teatrul Unteatru

http://unteatru.ro

unteatru@gmail.com