TomTix.ro TomTix.ro

Sunday, 30 January 2022, 19:00

București, România

Bilete Biletele digitale iţi sunt livrate instant prin email. Simplu. Rapid.
Tip bilet Pret Bilete disponibile Cantitate
Bilet 50.00 RON / Bilet Sold out
Total 0 0 bilete COMANDĂ
Prin TomTix biletele pentru evenimentele Unteatru au cel mai mic preţ din piaţă. Banii sunt importanţi, nu îi risipi plătind comisioane nejustificate.

SYNOPSIS:  Ce au în comun un bărbat conservator care și-a înșelat soția cu o prostituată, o actriță nominalizată la Oscar, profund nefericită în viața personală și două cupluri aflate la finalul unei vacanțe nereușite? E simplu. Ocupă, pe rând, aceeași cameră 203 a Hotelului Beverly Hills din Los Angeles. „California Suite” este o comedie în trei părți despre traiul în comun scrisă de autorul american Neil Simon, care încearcă să răspundă la întrebarea „Ce ne face să rămânem împreună chiar și atunci când toate circumstanțele exterioare  arată că ar trebui să o luăm pe căi separate?

 

BIO NEIL SIMON: Neil Simon a fost un dramaturg și scenarist American, născut la New York pe 4 iulie 1927. Numeroasele sale comedii, jucate mai întâi pe Broadway, au fost traduse și reprezentate apoi în întreaga lume, dobândind un loc important în repertoriul teatral universal din secolele XX și XXI. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără „Amintiri din Brighton Beach”, „Biloxi Blues” și „Un cuplu ciudat”. Neil Simon a câștigat Premiul Pulitzer pentru dramă cu piesa „Lost In Yonkers”.

 

DECLARAȚIE ANDREI HUȚULEAC: „California Suite” e primul spectacol de teatru pe care îl regizez. Și deși în mod uzual aș fi avut o mulțime de lucruri de spus pe această temă, adevărul este că de această dată există ceva mai important în interiorul acestui demers decât faptul că e un debut regizoral. Anume: dorința de a rămâne împreună, fie și temporar, a unor actori care, din motive obiective (printre care și pandemia) nu mai urcaseră pe scenă de aproximativ un an de zile. Cu toții am pornit la drum dorindu-ne să facem un spectacol al nostru, prin care să ne redobândim demnitatea și bucuria jocului. De altfel, întrebarea pe care o pune textul este aceeași întrebare la care a trebuit să ne răspundem și noi, ca artiști: „Ce ne face să rămânem împreună chiar și atunci când toate circumstanțele exterioare  arată că ar trebui să o luăm pe căi separate?” În rolurile principale vă veți bucura de actori pe care cu siguranță i-ați mai văzut și apreciat pe scenele din București: Corina Moise, Dan Rădulescu, Nicoleta Hâncu și Sorin Miron.

 

E foarte important de menționat și că spectacolul este oferit de Kaufland România pentru Hospice Casa Speranței. Astfel, un număr de cinci locuri de la fiecare reprezentație vor merge gratuit către aparținătorii bolnavilor incurabil de la Hospice Casa Speranței dar și către angajații centrelor de paliație Hospice. Căci cine are nevoie mai mare să râdă dacă nu cei care zi de zi trebuie să rămână puternici în lupta nedreaptă cu diagnosticele incurabile?

 

DISTRIBUȚIA (în ordinea apariției):

 

Dan Rădulescu

Corina Moise

Nicoleta Hâncu

Sorin Miron

 

Regia: Andrei Huțuleac

Costumele: Ariana Presan

Decorul: concept colectiv

Light design: Alex Medveghi

Traducerea: Tudor Lucanu

 

Mulțumiri: Carol Ionescu, Marian Pălie, Alin Florea

 

spectacol oferit de Kaufland România

 

Sănătatea și siguranța spectatorilor și colaboratorilor noștri sunt extrem de importante pentru noi, de aceea am implementat o serie de măsuri de prevenire, în linie cu recomandările autorităților, astfel încât să vă simțiți permanent în siguranță cand veți participa la evenimentele unteatru.

Participarea la evenimentele este permisă doar în următoarele condiții:
– Prezentarea dovezii de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2, și numai dacă au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
– Prezentarea unui rezultat negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore.
– Prezentarea unui rezultat negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore.
– Prezentarea unor documente medicale care să ateste faptul că posesorul documentelor se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG, efectuat cu cel mult 14 zile anterior desfășurării evenimentului).

Documentele vor fi verificate de staff-ul organizatorilor și de personalul care va asigura paza și protecția evenimentului. Unicul scop al procedurii de verificare este acela de a permite sau de a refuza, după caz, acceptul spectatorilor în spațiul dedicat evenimentului.

Pentru a diminua riscul de aglomerare accesul spectatorilor va începe cu 30 de minute înainte de ora anunțată pentru începerea evenimentelor.

În zona de acces se va efectua un triaj observațional precum și măsurarea temperaturii participanților. Nu va fi permis accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree), a celor a căror temperatura este mai mare de 37.3 grade Celsius sau a celor care refuză verificarea temperaturii.

Purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată durata participării la eveniment. Pentru o protecție sporită, este obligatoriu ca masca să acopere nasul și gura.

Este obligatorie respectarea distribuirii locurilor în spațiul de eveniment. Organizarea spațiului a fost realizată în conformitate cu normele de distanțare impuse de contextul actual.

 

Citeşte mai mult »

Locaţie

Teatrul UNTEATRU

Str. Sfintii Apostoli nr 44, București, România

Organizator

Teatrul Unteatru

http://unteatru.ro

unteatru@gmail.com