TomTix.ro TomTix.ro

Friday, 8 April 2022, 18:00

Turda, România

HARTA SĂLII

Evenimentul s-a încheiat.

 

„Atâta timp cât există umorul, eu sunt optimist. Numai pesimistul spune că „Mai rău nu se poate!” Optimistul este convins că se poate! Cam așa și cu umorul. De ce spun toate acestea? Pentru că vreau să vă recomand cu toată căldura spectacolul „Operele complete ale lui Wlm. Șkspr.”  al Teatrului Național Aureliu Manea din Turda conceput și regizat de Marian Negrescu având la bază scrieri de-ale lui Jess Borgeson, Adam Long și Daniel Singer.
Pentru cei cu un dezvoltat simț al umorului spectacolul este un regal în care aproape tot ceea ce e posibil de folosit este utilizat în crearea unei reprezentații lipsite de inhibiții și idei preconcepute privind modul în care sunt percepute moștenirile culturale. Și asta fără răutate, chair dacă se ajunge și la grotesc. Inspirat de mijloacele folosite de marii creatori de parodii și comedii remarcabile (cum ar fi Mel Brooks sau Rowan Atkinson – adică Mister Bean), folosind metodele stand-up-ului de grup ori umorul sec sau cel negru tipic englezesc, de improvizația utilizată în implicarea directă a spectatorilor, reprezentația stârnește râsul la fiecare scenă. Comedia e prin definiția ei incorectă politic pentru că se face mereu pe socoteala cuiva. Acea „pișcătură” poate fi însă și un remediu, așa cum din veninul de șarpe se fac leacuri împotriva bolilor. Totul stă în dozaj. 
Iar Marian Negrescu a știut doza, zicem noi, iar actorii ce au realizat acest marcant demers, George Sfectu, Valentin Oncu și Miky Paicu, au reușit să joace și să se joace cu o remarcabilă dezinvoltură și mult talent. Cu atât mai mult cu cât în momentele de „improvizație” antrenau în jocul lor și spectatorii ce se lăsau antrenați în demersul artistic cu o reală plăcere. Așa că după vreo două ore de spectacol de comedie adevărată regreți sincer că se încheie. Așadar se poate face teatru adevărat parodiind tot ce se poate parodia și râzând de tot ce se poate râde. Asta, după cum spuneam de la bun început, dacă dispui de un real simț al umorului, bun sim și ești dispus să scapi de idei preconcepute. Dacă nu... asta e! Cum spuneau la final actorii: „Dacă v-a plăcut spectacolul invitați-vă familia și prietenii ori cunoscuții la teatru. Dacă nu v-a plăcut, invitați-vă dușmanii și pe cei care v-au supărat.” 
Umorul bine făcut poate vindeca, chiar cu prețul unor bosumflări, pentru că-i obligă pe oameni să gândească; umorul prost doar jignește. Granița e fină, așa e. Dar există!     Luați-o cum doriți dumneavoastră.”
Prof. Virgil Deceanu

„Operele complete ale lui Shakespeare într-o oră și jumătate?...
Da, în lumea asta care pare să o fi luat razna, încercăm să vă amintim vorbele bardului: “…întreaga lume e o scenă și toți oamenii sunt actori…”. Suntem cu toții actori într-o piesă neterminată parcă…
Nu, nu râdem de Shakespeare, râdem împreună cu el. Încercăm să ieșim din marasmul acestui secol de tip “fast-food” și să ne amintim esența lumii acesteia: OMUL sau, cum zice Shakespeare: “…ce minunată lucrare e omul…”. Asta ne dorim. Veți vedea un spectacol unic în felul lui și trei actori care fac o performanță actoricească minunată: Valentin Oncu, George Sfetcu, și Miky Paicu. Eu nu am făcut altceva decât să-i … provoc. Veți vedea o altă formă de teatru în care Dumneavoastră, spectatorii, veți fi deopotrivă și actori și privitori.
Și, ca să rămân în spiritul piesei, dacă o să vă placă, spuneți-le prietenilor, iar dacă n-o să vă placă, spuneți-le… dușmanilor…
Vă așteptăm la teatru.
Cu drag!” - Marian Negrescu

Distribuția: Valentin Oncu, George Sfetcu, Miky Paicu

Locație: Sala Studio

Preț bilete: 10lei (elevi)

Rezervări la tel. 0264 311 952

Vă așteptăm la teatru!

Citeşte mai mult »

Locaţie

Teatrul Aureliu Manea - Sala Mica

Piața Republicii 52, Turda, România

Organizator

TEATRUL NATIONAL AURELIU MANEA TURDA

https://teatrulaureliumaneaturda.ro

+40264311952